Premierea echipei FC Cahul-2005

Duminică, 6 septembrie 2015, Clubul de Fotbal Cahul-2005 a fost premiat cu o Cupă pentru clasarea pe locul I în Campionatul Moldovei, Divizia B, Seria Sud, ediţia 2014-2015, iar jucătorii, stafful tehnic şi conducătorii formaţiei au primit medalii.

Evenimentul a avut loc la Cahul pe stadionul raional “Atlant” cu ocazia demarării Campionatului Moldovei, Divizia B, Seria Sud, ediţia 2015-2016.

Trofeele au fost înmânate de către Nicolae Cebotari, Secretarul General al FMF şi Petru Soltanici, Director Competiţii FMF. La eveniment au mai participat Vladimir Calmîc, Vicepreşedintele raionului Cahul, Nicolae Dandiş, Primarul or.Cahul, Vasile Poroşenco, Vicepreşedintele FC Cahul-2005, Alexei Gheorghiu, Managerul Regional de Dezvoltare al FMF.